Romania Azi

Îl mai știți pe Mihai Sturzu de la Hi-Q? A renunțat la muzică și politică, iar acum își vinde casa de lux. Așa vilă vezi doar în filme! ” Poate știți pe cineva care vrea să locuiască într-o casă ca-n reviste!”

Mihai Sturzu si-a amenajat un apartament de lux, in care nu a apucat sa locuiasca.

Mihai Sturzu a renuntat la cariera muzicala, dar si la cea politica, dupa ce a ratat un nou mandat de deputat, la ultimele alegeri parlamentare.

Posesor al unui brevet de pilot de avioane de mici dimensiuni, Sturzu calatoreste mult, acesta fiind si motivul pentru care si-a scos la vanzare apartamentul de 3 camere din Bucuresti, pe care cere 175.000 de euro. “Poate ştiţi pe cineva care vrea să locuiască într-un apartament ca în reviste”, a postat Sturzu.

“Aflat intr-un imobil finalizat in august 2017, apartamentul beneficiaza de compartimentare si amenajare realizate de un arhitect specializat pentru a crea spatii functionale si coerente intr-o ambianta calda si primitoare. Finisajele folosite sunt de cea mai buna calitate, utilizandu-se lemn masiv, piatra naturala si o atentie deosebita asupra executiei detaliilor.

Tot mobilierul este realizat pe comanda pentru o eficientizare cat mai buna a spatiilor, spre exemplu exista 10 metri liniari de depozitari incastrate. Apartamentul beneficiaza de o terasa de 10 mp, pe apus, cu vedere exceptionala catre Palatul Parlamentului datorita amplasamentului la etajul 10 (din 11)”, se arata in anuntul fostului membru al trupei HI-Q.

A studiat filologia, a practicat şase ani handbal de performanţă, s-a apucat de cântat şi a fondat una dintre cele mai de succes trupe din România, a obţinut licenţa de scafandru profesionist, a fost implicat în politică, iar acum este pilot. Mihai Sturzu a fost prezent la Adevărul Live pentru a povesti cum a ajuns să-şi urmeze pasiunea de copilărie – pilotajul.

Adevărul: Când ţi-ai descoperit pasiunea pentru pilotaj?

Mihai Sturzu: Visul adolescenţei mele a fost să mă fac reporter de război, am făcut Facultatea de Litere, am citit Hemingway

. Aveam o credinţă că acolo, în focul războiului, se întâmplă lucruri legate de umanitate. Am fost şi în Afghanistan de două ori. Mi-a trecut repede, recunosc, pentru că războiul pe care îl vedem în filme sau pe care îl citim în cărţi este altfel decât cel care se întâmplă în realitate.

Din păcate. Am plecat repede din zona asta, nu m-a pasionat aşa de tare precum credeam. Aviaţa este visul copilăriei. Eu am copilărit în anii de comunism, locuiam în Braşov, în inima ţării, cu conştiinţa supremă a faptului că noi nu puteam ieşi din ţară. Ţin minte că mă uitam pe cer şi vedeam avioane şi-mi imaginam cum ar fi să fiu într-un avion, cum ar fi să vezi lumea de sus.

Niciodată nu e prea târziu să-ţi trăieşti visurile. La 32 de ani m-am apucat să fac primele cursuri de pilot privat şi mi-a plăcut atât de mult încât nu m-am putut abţine, aşa că am continuat studiile în domeniul aviaţiei. Anul acesta, în august, am terminat cursurile pentru pilot de linie, la Bucureşti. Şi de curând tocmai am luat un interviu la o companie aeriană. Abia aştept să zbor.

Cred că nu sunt deloc uşoare cursurile unei astfel de şcoli. Bănuiesc că trebuie să fii şi foarte stăpân pe situaţie… Da, foarte grele au fost cursurile. Aviaţia până la o limită este foarte uşoară. Partea de teorie e ca la orice şcoală, când vezi biografia zici în primă instanţă că nu o să reuşeşti niciodată să o înveţi pe toată, apoi o iei uşor-uşor şi reuşeşti. Partea de zbor presupune să treci peste nişte limite, dar odată ce-ţi intră microbul nu-ţi mai iese niciodată. Dar lucrurile se schimbă radical când ajungi să înveţi pentru a fi pilot de linie, pe curse comerciale. Am simţit că am făcut încă două facultăţi. Am dat examene şi la şcoală, şi la autoritate, şi la companie. Sunt 14 examene în total. Prima dată le dai la şcoală şi sunt grele, după care, când le dai la autoritate, sunt şi mai grele, iar când vrei să te angajezi la o companie dai un alt examen care este aproape imposibil. Da, este foarte greu, dar este şi foarte frumos.

Cum a fost primul zbor?

Prima oară când am zburat, ţin minte că instructorul îmi spunea să mergem spre Poiana Braşov şi eu dădeam de manşă în dreapta, dar avionul se ducea spre stânga, ceea ce m-a încurcat foarte tare. După care primul zbor în simplă comandă, aşa cum se numeşte când zbori singur, vine cu o emoţie uriaşă la pachet. În primul rând pentru că este o responsabilitate foarte mare pe umerii tăi. Nu ţin minte mare lucru, pentru că e totul atât de fixat în mintea ta şi eşti atât de concentrat să iasă totul perfect.

Unde e mai greu, la manşă sau în politică?

E mult mai greu în politică. La manşă lucrurile sunt clare, ai proceduri standard, ai în dreapta sau în stânga un coechipier, că este comandant sau copilot, el este în aceeaşi echipă cu tine. Ai în spatele tău încă patru sau cinci colegi sau colege. Tot echipajul este acolo pentru un scop comun, să ajungem în siguranţă la destinaţie. Pe când în politică îl ai pe unul lângă tine care abia aşteaptă să-ţi dea în cap, să-ţi tragă manşa ca să-ţi ia el locul.

Şi atunci când faceţi parte din aceeaşi echipă se întâmplă asta?

Ooo, mai ales. Era o vorbă, pe care am auzit-o tot în PSD: Domne, adversarii sunt în afara partidului, în partid sunt duşmanii.